Teoria nebuloasă a formării sistemului solar sugerează că stelele și planetele lor formează nori interstelari de răcire cu hidrogen molecular. Odată ce norul contractează, acesta formează un disc de material dens care formează steaua. Pe măsură ce se formează, steaua aruncă material care se coalizează în planete.
În timp ce teoria nebuloasă nu este singura teorie pentru formarea stelelor și a planetelor, există mai multe dovezi care o susțin. Faptul că planetele din orbita sistemului solar în aceeași direcție sugerează origini comune, probabil din discul de acumulare al unei tinere. De asemenea, faptul că planetele interioare sunt stâncoase, iar planetele exterioare sunt giganți ai gazelor, se potrivește cu teoria nebuloasă, deoarece materialele mai densi ar fi găsite mai aproape de stelele tinere, în timp ce pe marginea discului ar exista existența unor gaze înghețate mai ușoare.
Ipoteza nebulară explică de asemenea prezența zonei asteroidului dintre Marte și Jupiter. Pe măsură ce Jupiter tocmai trecea de "linia de îngheț" a sistemului solar, el se forma dintr-un disc dens de gaz înghețat, creând o planetă uriașă. Gravitatea intensă a fost suficientă pentru a perturba orice planete care se formează în apropiere, distrugând planetele care s-au format între el și Marte și creând o centură relativ densă de asteroizi între orbitele celor două planete.
