Difuzarea culturală are loc prin mecanisme care includ migrația persoanelor, căsătoriile interculturale sau schimburile culturale prin scrisori, cărți sau mijloace electronice. Este un fenomen în care anumite concepte culturale, idei sau tehnologii se răspândesc de la o cultură la alta. Toate mecanismele folosite prin difuzarea culturală sunt clasificate în trei tipuri: directe, forțate și indirecte.
Difuzarea culturală directă are loc atunci când două culturi distincte se învecinează unul cu celălalt. Prin contact și interacțiune, inclusiv comerț, evenimente sociale, căsătorii sau războaie, interesele și conceptele culturale ale unei culturi se amestecă cu cealaltă.
Difuzarea culturală forțată apare ori de câte ori o cultură dominantă își impune obiceiurile și conceptele pe cultura înfrântă prin cucerire. Un exemplu de difuzie forțată este creștinaționalizarea populației native din America de către invadatorii și migranții europeni în secolele XVI și XVII. Etnocentrismul și credința în superioritatea culturii proprii a unui grup se află în centrul difuzării forțate. Culturile folosesc aceste credințe pentru a justifica impunerea normelor culturale.
Difuzarea culturală indirectă are loc între două culturi care nu au un contact direct, ci interacționează printr-un intermediar, inclusiv o anumită populație sau chiar o întreagă cultură. Un exemplu de difuzie indirectă este prezența și popularitatea bucătăriei italiene în Statele Unite. Mass-media și Internetul servesc ca intermediari culturali prin prezența și popularitatea lor globală.
