Legăturile ionice cuprind atomii împreună folosind încărcarea electrostatică între ionii lor pozitivi și negativi. Acești ioni se formează atunci când electronii sunt transferați între atomi, pierderea sau câștigul net determinând dacă ionul este pozitiv, un cation sau negativ, un anion.
Atunci când elementele se combină prin legarea ionică, ele vor forma ionul care este cel mai stabil. Aceasta înseamnă ionul pentru care creația implică cea mai mare parte a energiei, dând cât mai mulți electroni posibil. Energia necesară pentru îndepărtarea electronilor de la atomi se numește energie de ionizare. Cantitatea de energie de ionizare necesară crește cu fiecare electron îndepărtat, iar electronii de nivel inferior necesită mult mai multă energie pentru a fi îndepărtați deoarece sunt mai aproape de nucleu. Acest lucru limitează ionii pe care atomii pot deveni, împiedicându-i să renunțe la toți electronii lor. Principala modalitate de a descrie legăturile ionice este diagrama Lewis care arată transferul de electroni, polaritatea și produsul legăturii. Legarea ionică a fost inițial teoretizată de fizicianul britanic Joseph John Thomson în 1897, după ce a descoperit electronul. El a sugerat într-o lucrare științifică că electronii ar putea fi transferați între atomi, oferindu-le o formă de încărcare magnetică între atomii pozitivi sau negativ încărcați.
