După cum se subliniază în Constituție, președintele Statelor Unite și Senatul SUA nu au puteri comune. În conformitate cu Constituția, totuși, atât președintele, cât și Senatul au dreptul să verifice și echilibrează puterea celorlalți.
Rolul constituțional al Senatului în ceea ce privește consilierea și consimțământul îi conferă autoritate de confirmare asupra numirilor prezidențiale. Acestea includ ambasadorii, judecătorii Curții Supreme și secretarii cabinetului. Senatul are, de asemenea, puterea de a încerca cazuri de impeachment ale oficialilor federali, inclusiv președintele Statelor Unite. În colaborare cu Camera Reprezentanților, Senatul poate, de asemenea, să înlocuiască un drept de veto prezidențial dacă ambele camere ale Congresului vor avea un vot de două treimi pentru a face acest lucru în cadrul camerelor sale respective. În calitate de diplomat șef al națiunii, președintele are capacitatea de a negocia și de a semna tratate, însă acestea trebuie în cele din urmă să fie ratificate de Senat.
În schimb, președintele Statelor Unite poate vota facturile pe care i le-a trimis Congresului. Aceasta înseamnă că facturile care provin din Senat și trec prin Camera Reprezentanților pot fi în cele din urmă respinse de către Președinte dacă refuză să le semneze în lege prin emiterea unei declarații de veto. În plus, atunci când semnează un proiect de lege, președintele are capacitatea de a emite o "declarație de semnare", care îi permite să-și exprime opinia cu privire la constituționalitatea proiectului de lege în cauză. Aceste declarații servesc pentru a ghida modul în care legea este pusă în aplicare de agențiile executive. De asemenea, dacă Senatul (împreună cu Camera Reprezentanților) va suspenda în termen de 10 zile de la trimiterea unui proiect de lege președintelui, președintele poate alege să nu acționeze în legătură cu proiectul de lege, ceea ce îl împiedică să devină lege. Acest lucru este cunoscut ca un veto de buzunar, care nu poate fi anulat de Congres.
