În chimie, definiția tradițională a unei substanțe organice este orice moleculă care conține carbon în organismele vii. Această definiție a fost modificată pentru a include hidrogenul și celelalte elemente fundamentale ale vieții, cum ar fi oxigen și azot.
Oamenii de știință au considerat anterior atomul de carbon ca element primar al vieții datorită proprietății sale unice de legare, care permite elementului să se combine cu alți patru atomi. Această caracteristică face posibil ca carbonul să formeze substanțe complexe care s-au găsit în mod inerent în toate tipurile de organisme. Cu toate acestea, descoperirea compușilor de carbon în materie non-vie a determinat oamenii de știință să redefinească semnificația "organic".
Cele patru bio-molecule organice esențiale prezente în organismele vii sunt clasificate în patru grupe majore: carbohidrați, proteine, lipide și acizi nucleici. Aceste molecule sunt compuse în principal din elemente carbon, hidrogen, azot, oxigen, sulf și fosfor. Carbohidrații, cum ar fi glucoza și amidonul, sunt principalele surse de energie utilizabilă care conduc procesele vieții vitale. Blocurile de carbohidrați se numesc monozaharide. Proteinele sunt construite din aminoacizi, dintre care exemple comune includ hormoni și enzime. Lipidele, care includ uleiuri și grăsimi, sunt utilizate pentru stocarea energiei. Acești compuși sunt principalele componente ale membranelor celulare. Acizii nucleici, cum ar fi acidul dezoxiribonucleic sau ADN-ul, poartă codul genetic al unui organism.
