Baza teoriei de detecție a semnalului este că aproape toate raționamentele și deciziile se învârt în jurul unui aspect de incertitudine. Ea examinează organele senzoriale ale unui organism pentru a descifra sursele precise și pentru a defini modul în care creaturile vii detectează semnale. Abordarea teoriei de detectare a semnalelor este de a cuantifica abilitatea de a discerne între modelele bazate pe informație și modelele haotice care distrag atenția de la informație.
Conform teoriei de detecție a semnalului, există mai mulți factori determinanți ai modului în care un organism detectează un semnal și unde au loc nivelele sale de prag. Teoria detectării semnalelor oferă o notă specifică și grafică specifică pentru analizarea procesului decizional în fața incertitudinii. Teoria explică modul în care organismele detectează semnale care îi afectează urechile, ochii, nasul, pielea și alte organe senzoriale.
Teoria detectării semnalului este o măsură statistică concepută pentru a identifica un semnal împotriva unui fond de zgomot. Teoria are aplicații directe în ceea ce privește analizele senzoriale sau experimentele, împreună cu mijloacele de analiză a diferitelor tipuri de probleme de decizie.
În esența sa, teoria detecției semnalului analizează două stări posibile pentru un semnal: absent sau prezent. Aceste stări sunt influențate de sursa de stimulare, de detector și de nivelul de zgomot de fundal. De exemplu, detectarea zgomotului într-o cameră goală este mai ușoară decât detectarea zgomotului într-un restaurant aglomerat.
