Poezia romantică a fost scrisă în timpul mișcării literare romantice, care a subliniat emoția, natura și individualitatea. Această mișcare a fost mai puternică la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Poezia romantică tinde să folosească un limbaj destul de simplu, deoarece se străduiește să aibă aroma discursului spontan. Unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, William Wordsworth, a spus că poezia era "suprapunerea spontană a sentimentelor puternice". Alți poeți din tradiția romantică includ John Keats, Samuel Taylor Coleridge, William Blake, Friedrich Schiller și Emily Dickinson. Această mișcare a evoluat ca răspuns la mișcarea augustană, care a subliniat simetria, referințele erudite și vocabularul și sintaxa complexă. Poeții romantici erau, de asemenea, în general pesimisti în privința Revoluției Industriale, care distrugea natura și era optimistă în legătură cu revoluțiile politice, precum cele din America și Franța, care dădeau libertate indivizilor.
