În poemul "Viața este bine" de Langston Hughes, vorbitorul vorbește despre lucrurile pe care ar putea să le facă dacă nu ar exista alte circumstanțe. Pentru unul, dacă apa din râu nu era atât de rece, el ar rămâne și se va îneca. Dacă apartamentul său nu ar fi fost atât de mare, ar fi putut sări de la el și ar fi murit.
În prima stanză, vorbitorul merge la râu, se așează pe mal, încercând să gândească, apoi intră. În cea de-a doua stanză, el sare și zgomotos, deoarece apa este atât de rece. Dacă nu era atât de rece, ar fi rămas și a murit. În cea de-a patra stradă, vorbitorul duce liftul la apartamentul său de la etajul 16 și se gândește la iubirea sa pierdută. El se gândește la sărituri, dar pentru că este atât de înalt, el doar urlă și plânge.
În cea de-a șaptea stanză, el decide că, din moment ce este încă în viață, va continua să trăiască. În cele opt stanțe, el admite că oamenii îl pot vedea mai răi și plâng, dar nu îl vor vedea muriți. În linia finală, vorbitorul declară că viața este bună. Poemul este despre un om care este capabil să rămână puternic în spirit în fața adversității. În cele din urmă, vorbitorul alege viața.
