Termenul "pKa" este o măsură a rezistenței unui acid în soluție. Se definește ca baza negativă 10 log a constantei de disociere a acidului. O valoare mai mică a pKa indică un acid mai puternic.
Disocierea este reacția prin care compușii se separă, de obicei reversibil, în atomi sau ioni. Constanta de disociere a acidului este o măsură a tendinței acidului de a se disocia în apă. Un acid puternic are o tendință ridicată de a renunța la ionul său de hidrogen în timp ce este în soluție, în timp ce acidul slab are o probabilitate mai mare de a-și menține hidrogenul. Aceasta înseamnă că acizii puternici se disociază mai ușor în apă și au o constantă de disociere mai mare. Acizii slabi sunt mai puțin probabil să disocieze.Constantele de disociere a acidului acoperă multe ordini de mărime. Logaritmul bazei negative 10 oferă o modalitate mai ușoară de a raporta disocierea. Constanta de disociere a acidului pKa și a acidului este invers proporțională una cu cealaltă; valorile pKa scăzute indică acizii mai puternici, în timp ce valorile pKa ridicate indică acizi slabi.
Condiția de disociere a acidului și pKa sunt măsurători diferite decât pH-ul, o altă măsurare comună a rezistenței acizilor. În cazul în care pKa se ocupă în mod specific de concentrația de acizi, pH-ul se referă la aciditatea sau la alcalinitatea unei soluții. Acidul puternic în apă are adesea un pH destul de scăzut, dar acidul slab la aceeași concentrație poate avea un pH mult mai aproape de neutru.
