Mișcarea contrareformării a început ca urmare a unei puternice opoziții față de Biserica Romano-Catolică de Martin Luther și a sfidării prinților din Germania. Înainte de începerea mișcării, Biserica Catolică a venit sub critici aspre conduse de Martin Luther, care a fost el însuși cândva un călugăr catolic.
Mișcarea de contra-reformare a fost inițiată de Biserica Catolică pentru a gestiona nemulțumirea și opoziția cu care se confrunta biserica. Martin Luther, după ce sa stabilit ca o autoritate în materie religioasă, a reușit să-i convingă pe mulți să vadă Biserica Catolică ca fiind una care nu învăța căile Bibliei, ci mai degrabă avansându-și propria cale.
Aceasta a fost întâmpinată de formarea mișcării care a atras mulți oameni cu promisiuni de reformă în Biserica Catolică însăși. S-au stabilit diferite decrete de către Consiliul de la Trent, în care sancțiuni dure, inclusiv tortura, ar fi luate de cineva care îndrăznea să se opună bisericii. Investigațiile, tortura și aplicarea regulilor bisericești au fost efectuate de o agenție de ascultare numită Inchiziția Romană.
Sa publicat Indexul cărților interzise, în care erau cuprinse aproximativ 583 de texte care au fost condamnate de Biserica Catolică. Textele, care includau traduceri biblice și anumite lucrări ale lui Luther, Calvin și Erasmus, au fost marcate ca erezii.
