Erupția din 1883 a vulcanului de pe insula Krakatoa a fost rezultatul unei presiuni generate de două plăci tectonice subiacente, una fiind trasă sub cealaltă. Erupția a produs cel mai tare sunet vreodată a înregistrat și a dus la aproximativ 36.000 de decese.
Forța motrice din spatele erupției Krakatoa a fost subducția plăcii tectonice indo-australiene, în timp ce ea se îndrepta spre nord spre Asia. Erupția de la Krakatoa a fost cel mai mare dezastru natural din secolul al XIX-lea și a dus la schimbări climatice pe scară largă, care au fost resimțite în întreaga lume. Forța erupției a fost de 10.000 de ori mai mare decât cea a bombei atomice care a scăzut pe Hiroshima.
În timpul erupției din Krakatoa, camera de magmă a vulcanului a suferit o ruptură din cauza exploziei inițiale. Această ruptură, cunoscută ca un eveniment phreatomagmatic, a permis ca apa de mare să intre în contact cu lava, ceea ce a generat vaste nori de abur supraîncălzit care au dus piroclastice până la 24 mile la viteze mai mari de 62 mph. În timp ce este posibil ca aceasta să fi constituit un abur prins care a dus la o astfel de erupție violentă, o altă teorie sugerează că erupția se datorează porțiunilor mari ale vulcanului care se prăbușește sub presiunea sa internă.
