Simbolurile credinței, speranței și carității sunt o cruce mare, o cruce cu o ancoră și o inimă. Credința, speranța și caritatea reprezintă cele trei virtuți teologice pe care Dumnezeu le pune în suflet. Credincioșii trebuie să-și trăiască viața în conformitate cu aceste virtuți pentru a fi vrednici de viața veșnică.
Crucea mare reprezentând credința simbolizează încrederea profundă a credinciosului în ceea ce Dumnezeu a dezvăluit este adevărat. Crucea credinței este mai înaltă decât celelalte simboluri, deoarece credincioșii trebuie să împărtășească cu ceilalți credința lor în adevărul lui Dumnezeu.
Crucea mai mică combinată cu o ancoră reprezintă o speranță de bază (ancora) conectată în mod sigur la credință (crucea). Indiferent cât de dur este viața, credinciosul este întotdeauna legat de sursa credinței; speranța vieții veșnice rezistă chiar dacă credinciosul se luptă cu provocările vieții.
Simbolul inimii reprezintă iubirea și afecțiunea pentru ceilalți. Credincioșii se străduiesc să-L iubească pe Dumnezeu și să îi iubească pe alții, pe cât îi iubește Dumnezeu. Caritatea simbolizează dorința de a iubi pe toată lumea, inclusiv pe inamicii, vecinii și săracii. Cele trei simboluri sunt legate de caritate. Caritatea nu poate fi obținută fără credință și speranță, deoarece caritatea este dragoste pentru toți. În teologie, crucea, crucea cu o ancoră și inima sunt interconectate.
