Principiul non-maleficence se referă la obligația medicilor de a evita orice tratament care este cunoscut ca fiind inutil sau care acționează împotriva interesului superior al pacientului. Un exemplu de acțiune non-malefică este decizia unui medic de a pune capăt unui curs de tratament care este dăunător pacientului.
Termenul "non-maleficence" înseamnă "a nu face rău" și este un principiu etic care adesea se opune bunăstării, ceea ce presupune luarea în considerare a beneficiilor unui anumit tratament și echilibrarea acestora împotriva oricăror efecte secundare posibile. Principiile etice ale bunăstării și non-maleficității derivă din relația medic-pacient paternalistă care a început să se schimbe doar în secolul XX prin acordarea unei autonomii mai mari pacientului, potrivit lui Alzheimer Europe.
