Unele materiale dielectrice obișnuite includ mica, materiale plastice, sticlă, porțelan și diverse oxizi de metale. De asemenea, aerul uscat servește drept dielectric superior și îndeplinește acest rol în unele tipuri de linii de transmisie și condensatoare variabile. Apa distilată servește drept dielectric echitabil, în timp ce un vid are o eficiență considerabilă în acest rol.
Materialele dielectrice conduc electricitatea slabă, dar oferă suport pentru câmpurile electrostatice. Minimizarea fluxului curent dintre polii electrici opuși, permițând liniilor de flux electrostatic să circule liber, permite unui câmp electrostatic să stocheze energia. Aceasta are aplicații cu condensatori la frecvențe radio și pentru construirea de linii de transmisie de radiofrecvență.
Motivul pentru care substanțele cu constante dielectrice ridicate (cum ar fi oxidul de aluminiu) sunt atât de valoroase este că permit construirea unor condensatoare de mare valoare cu un volum minim. Cu toate acestea, aceste materiale, de obicei, nu au capacitatea de a supraviețui câmpurilor electrostatice intense cu aceeași putere ca aerul, care are o constantă dielectrică scăzută. Dacă tensiunea care trece printr-un vârf de material dielectric este prea mare, făcând câmpul electrostatic prea intens, materialul începe să conducă curentul. Cunoscut ca defalcare dielectrică, acest proces se inversează în cazul în care dielectricul este un gaz sau lichid, aducând tensiune înapoi sub nivelul critic. Dacă dielectricul este solid, defectarea duce deseori la deteriorări de durată.
