Există două diviziuni majore ale fizicii: clasice și moderne. În cadrul fizicii clasice, principalele subdiviziuni sunt mecanica, termodinamica, acustica, optica, electricitate si magnetism. Subdiviziunile fizicii moderne constau în teoria haosului, relativitatea, teoria corzilor, criogenica, cristalografia și nanotehnologia. Câmpul include, de asemenea, fizica cuantică, atomică, moleculară, chimică, computațională, de mare energie, de înaltă presiune și de laser.
Fizica clasică este deseori descrisă ca studiul fizicii la nivel macroscopic, adică întrebările sunt în general investigate fără ajutorul unor echipamente tehnologice înalte, cum ar fi microscoapele electronice. Începutul fizicii clasice datează de la sfârșitul anilor 1500. Mecanica este cea mai veche subdiviziune a fizicii clasice. Câmpul este inspirat de opera lui Isaac Newton.
Studiul fizicii moderne are loc la nivel sub-microscopic. Această diviziune a fizicii investighează comportamentul particulelor foarte mici, cum ar fi electronii și atomii. Fizica modernă sa dezvoltat la începutul anilor 1900, când fizicienii au început să-și dea seama că legile fizicii clasice nu au fost întotdeauna adevărate pentru particulele sub-microscopice. Progresele notabile din fizica modernă includ teoriile lui Einstein despre relativitate și principiul lui Heisenberg de indeterminare. Deoarece chiar și cele mai avansate microscoape din lume nu pot face particule sub-microscopice vizibile, sunt necesare scule scumpe și echipamente, cum ar fi acceleratoarele de particule, pentru a explora lumea la acest nivel.
