Restaurarea Meiji, care a avut loc în Japonia în 1868, a fost semnificativă pentru că a schimbat puterea politică de la shogun la împărat, o schimbare care a ajutat Japonia să se modernizeze rapid. Această modernizare rapidă a permis Japoniei să devină un rival economic și militar al puterilor coloniale occidentale.
Rădăcinile restaurării Meiji se regăsesc în schimbările sociale care au loc în Japonia și în întreaga lume în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Shogunii, care au condus Japonia în numele împăratului, păstrând în același timp toată puterea politică adevărată pentru ei înșiși, au încercat să limiteze influența străină, păstrând europenii din societatea lor. În timp ce comercianții japonezi au început să participe la schimbările globale în creștere ale acelor secole, ele au început să crească în influență politică, în detrimentul shogunului, daimyo (lord) și samuraiului, a cărui avere și putere derivă din sectorul agricol. >Această structură politică a creat o situație tensionată care a ajuns într-un moment de criză când flota americană a lui Commodore Matthew Perry a venit în Tokyo și a forțat guvernul japonez să deschidă țara pentru comerțul exterior. Șocați de puterile navelor americane, elitele japoneze au conspirat pentru a scăpa de shogunat și pentru a înlătura împăratul în centrul unui regim de modernizare a spațiului occidental. În câțiva ani, regimul a desființat întregul sistem feudal japonez, a reformat sistemele monetare și fiscale și a consacrat o armată națională. De asemenea, guvernul a început o campanie agresivă de industrializare.
Deși aceste schimbări au dat naștere unei rezistențe, restaurarea Meiji a transformat cu succes Japonia de la un mozaic tradiționalist, agricol, de domenii relativ independente, într-o stare industrială unificată, în 40 de ani. Aceasta a stabilit țara ca un rival al puterilor europene, iar Japonia a început să își creeze propriile colonii până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
