Rezistența internă a unei celule de baterie măsoară cantitatea de curent pierdută între celulă și ieșirea acesteia. Celula însăși conține o anumită cantitate de energie, dar o parte din acea energie este pierdută în forma de căldură, deoarece energia se deplasează din celulă, prin rezistență, până la ieșirea bateriei. Această măsură este rezistența internă a celulei.
Bateriile nu sunt circuite perfecte. Producătorii de baterii construiesc un rezistor intern în ele pentru un motiv. Acest rezistor intern reglează ieșirea bateriei astfel încât să poată furniza cantitatea dorită de energie pentru o anumită utilizare. Puterea măsurată a unei baterii, fie ea încărcată DC sau conductanța de curent alternativ, este energia celulei minus cantitatea de rezistență pe care trebuie să o deplaseze. Energia este pusă în circuit de către celulă, dar apoi o parte din această energie este scoasă din circuit prin rezistorul intern, sub formă de căldură, înainte de a ajunge la ieșirea bateriei. Acest proces este motivul pentru bateriile se încălzesc.
În timp, crește rezistența internă a unei baterii. Acest lucru se datorează faptului că rezistorul este fabricat din metal, care devine treptat oxidat și mai greu, încetinind curentul. Când o baterie eșuează, aceasta se datorează faptului că a construit o rezistență internă suficientă încât nu mai poate furniza o cantitate utilă de energie la ieșire. Dacă cineva măsoară tensiunea celulei într-o baterie nereușită, descoperă că este aproape identică cu cea a unei baterii noi. Diferența este în rezistența internă.
