O abordare de cercetare inductivă este una care începe cu etapele finale ale cercetării științifice, de obicei observarea și funcționează înapoi pentru a forma o ipoteză. Este opusul cercetării deductive.
Rațiunea inductivă este comună în rândul științelor sociale, în timp ce cercetarea deductivă este mai frecventă în științele naturii. Un exemplu de cercetare inductivă este un studiu comportamental în care sociologii colectează informații bazate pe comportament și apoi studiază datele pe care le colectează pentru a determina dacă există corelații care ar putea indica un model sau susține o teorie universală.
Metoda științifică implică de obicei o ipoteză și apoi observarea subiecților controlați, precum și a celor variabile, asupra cărora se ajunge la o concluzie privind acuratețea ipotezei inițiale. Cercetarea inductiva incepe cu observatia care duce la o ipoteza mai mare. Diferența principală dintre cele două tipuri de cercetare este că cercetarea inductivă este mai flexibilă în natură. Aceasta permite cercetătorilor să exploreze mai multe idei înainte de a determina care dintre ele se corelează cu o ipoteză. Principiul raționamentului inductiv este, de asemenea, date și modele de discernământ. Cu cât sunt mai multe date pe care oamenii de știință care folosesc o metodă de cercetare inductivă se colectează, cu atât sunt mai multe șanse să fie capabili să tragă concluzii valoroase din aceasta.
