Pe suprafața Pământului, presiunea aerului este cea mai ridicată deoarece poartă greutatea combinată a moleculelor de aer din atmosferă. Atunci când un om călătorește neprotejat prin altitudini mai mari și mai mari, cantitatea de aer respirabil necesară pentru a susține funcționarea normală devine dificilă pentru capturarea plămânilor, deoarece moleculele de aer devin din ce în ce mai dispersate. Odată ce presiunea aerului din afara corpului devine mai mică decât este necesară pentru ca plămânii să proceseze aerul care intră, mai ales dacă aerul conține o concentrație insuficientă de oxigen, o persoană se poate sufoca.
O stare insidioasă numită hipoxie, care apare atunci când aerul conține o concentrație inadecvată de oxigen, poate începe să se manifeste în corpul uman la altitudini care depășesc 10.000 de metri deasupra nivelului mării. Lipsa unei concentrații suficiente de oxigen peste această altitudine începe să cauzeze deficiențe la funcționarea normală. Această afectare poate începe cu amețeli, greață și apariția unei colorări albastre la paturile unghiilor și la buze, care, dacă sunt lăsate netratate, pot duce la pierderea conștiinței și a morții.
