La vârful Imperiului, în secolul al XVI-lea, civilizația Inca se întindea peste regiunea vestică a Americii de Sud între Ecuador și Chile, cuprinzând terenuri în Peru, Chile, Bolivia și Argentina. Această zonă este montană, caldă și uscată, dar, totuși, Inca au reușit să producă alimente pentru populația lor mare prin practici agricole adaptate și construirea de sisteme avansate de irigare.
Una din principalele practici de adaptare utilizate de Inca a fost cultivarea teraselor. Prin această practică, oamenii din Inca au construit pași de-a lungul laturilor munților, creând în mod esențial un teren plat, unde nu era inițial unul. În loc să curgă pe versantul dealului, apa se va aduna pe suprafețele plane ale treptelor, asigurând mai multă umiditate culturilor. Prin utilizarea agriculturii pe terase, oamenii Inca au putut să cultive cartofi, arahide, bumbac, quinoa și roșii.
Oamenii Inca au gasit si modalitati de a face solul pietros din America de Sud mai fertil si potrivit pentru agricultura. Potrivit All Empires, au folosit ca guano și excrementele de pasăre ca îngrășăminte. Ei au construit, de asemenea, apeducte pentru a transporta apa în uscat. Ei chiar au construit un sistem imens de drumuri, care le-a permis să meargă mai mult în imperiul lor vast.
