Cele mai multe extincții pot fi prevenite prin implementarea unor strategii de conservare, cum ar fi căile de atac, conservarea habitatelor naturale ale plantelor și a faunei sălbatice și folosirea medicamentelor sintetice care nu provin din produse vegetale și animale Prevenirea extincției necesită o înțelegere a rădăcinilor cauze, care includ evenimentele naturale și activitatea umană. Deși extincțiile cauzate de cauze naturale nu pot fi prevenite, comportamentul uman poate fi modificat pentru a da florei și faunei la nivel mondial o șansă mai mare de supraviețuire.
În sensul cel mai larg, dispariția poate fi cauzată de două activități: procese pământești naturale și activități umane. În vremurile preistorice, în general înainte de epoca holocenului, dispariția a fost cauzată în primul rând de schimbările de pe suprafața pământului, inclusiv erupțiile vulcanice, topirea glaciară și uscarea sau umplerea lacurilor, oceanelor și a altor corpuri de apă. Fluctuațiile climatului, inclusiv perioadele prelungite de încălzire și răcire globală, au avut de asemenea în vedere supraviețuirea speciilor. Ca și în vremurile moderne, evenimente precum cutremurele, inundațiile, secetele și incendiile au jucat roluri în supraviețuirea speciilor. Interacțiunea dintre diferitele specii și evoluțiile din anumite populații a influențat, de asemenea, rata lor de supraviețuire pe termen lung. Acești factori naturali au contribuit la dispariția unor specii de floră și faună preistorică, însă rata lor de dispariție sa accelerat dramatic în timpul Holocenului, pe măsură ce populațiile umane au crescut pe plan mondial. Din acel moment, oamenii au fost principalii contribuabili la declinul și extincția speciilor globale.
Deși evenimentele naturale joacă un rol în dispariția, contribuția lor la declinul populației este minimă în comparație cu factorii provocați de om. Biologii atribuie patru factori principali expulzărilor provocate de om: pierderea și distrugerea habitatelor, supraexploatarea resurselor naturale, poluarea aerului și a apei și introducerea speciilor non-native și străine. Distrugerea habitatelor, în sensul cel mai larg, este atribuită conversiei terenurilor destinate utilizării agricole, defrișărilor, supraaglomerării și creșterii și dezvoltării urbane. Aceste activități pot provoca fragmentarea habitatelor, care este o problemă tot mai mare în zonele dens populate și contribuie la pierderea largă a biodiversității. Excesul de exploatare apare din multe surse, inclusiv mineritul, excavarea și extracția resurselor geologice, cum ar fi mineralele și pietrele prețioase. În multe zone ale lumii, oamenii recoltează un număr excesiv de floră și faună pentru scopuri alimentare și economice, cum ar fi crearea de haine și așternuturi și fabricarea de medicamente. Pe lângă supraîncărcare, creșterea centrelor urbane umane crește poluarea aerului și a apei. Acești poluanți includ particulele dăunătoare din aer, substanțele chimice care se scurg în aprovizionarea cu apă și microorganismele care își găsesc drumul în soluri și perturbe capacitățile lor naturale de a îndeplini funcții vitale ale vieții. În cele din urmă, introducerea unor specii nonnative modifică modul în care funcționează ecosistemele întregi; atunci când prădătorii exotici sunt introduși în noi zone, speciile indigene nu le recunosc ca amenințări și, prin urmare, sunt ucise.
Unele extincții sunt inevitabile; suprafața pământului se schimbă mereu, iar evenimente naturale, cum ar fi inundațiile, secetele, incendiile și foametele vor apărea întotdeauna chiar și în absența populației umane. Dar mulți factori care contribuie la dispariție sunt cauzați de comportamentul și activitatea umană, care pot fi modificate. Aici strategiile de conservare pe termen lung joacă un rol important în asigurarea longevității florei și faunei. Aceste strategii includ căi de atac, cum ar fi adoptarea de legi care enumeră speciile ca fiind amenințate sau pe cale de dispariție și care impun sancțiuni pentru recoltarea excesivă și capturarea și comercializarea speciilor în scădere; explorarea de medicamente noi și antidoturi derivate din sintetice, mai degrabă decât plante și animale; educarea și eliminarea zonelor de habitat critice pentru conservarea habitatelor originale ale speciilor indigene.
