Încălzirea inegală a suprafeței Pământului creează pete calde și reci, ceea ce creează potențial pentru curenții convectivi. Aerul deasupra unui loc cald se ridică, creând o zonă de joasă presiune aproape de suprafață. Aerul mai rece, mai aproape de suprafață, într-o zonă cu presiune mai mare, apoi curge, generând vânt.
Efectul căldurii asupra ciclului vântului este cel mai ușor de observat lângă mare. În timpul zilei, oceanul absoarbe căldura de la suprafață, menținând aerul deasupra ei mai rece decât deasupra pământului. Atunci când aerul cald se ridică de pe țărm, aerul mai rece din ocean suflă pentru a-și lua locul. Pe timp de noapte, pământul se răcește rapid, în timp ce oceanul radiază căldura pe care o absoarbe, ținând aerul deasupra căldurii. Acest lucru inversează efectul, determinând creșterea aerului în larg și crearea unei brize din pământ. Încălzirea inegală poate apărea și datorită caracteristicilor geografice. O pantă de munte expusă la soare va încălzi mai mult decât o vale umbroasă sub ea, creând un vânt care aruncă în aer în timpul zilei și coboară noaptea.
Același principiu este responsabil de modelele eoliene globale. Regiunile poliare primesc mai puține radiații solare decât zonele din apropierea ecuatorului, rezultând o schimbare globală a temperaturii în funcție de latitudine. Acest lucru, împreună cu diferențele de temperatură și densitate în diferite straturi ale atmosferei, creează modele globale de vânt, cum ar fi fluxul de jet care ajută la acționarea sistemelor meteorologice.
