Viermii nu au plămâni, dar au dezvoltat o cale de a respira prin tragerea oxigenului direct în sistemele lor circulatorii. Când un vierme este umed, el absoarbe aerul prin mucusul pe care-l curăță pielea, dizolvându-l.
După ce viermele absoarbe aerul, oxigenul intră imediat în sistemul său circulator. Sângele său, acum oxigenat, este pompat de inimile viermei în cap. Corpul în mișcare al viermei împinge sângele spre spatele corpului său, iar inimile îl pompează din nou într-un ciclu continuu. Dioxidul de carbon părăsește sângele prin dizolvarea înapoi în piele.
Acest proces se numește difuzie. Atunci moleculele se deplasează dintr-o zonă de concentrație mai mare la una cu concentrație mai scăzută. Un râu are nevoie de oxigen pentru ca celulele sale să funcționeze, dar celulele sale utilizează mereu acel oxigen în sus, astfel încât nivelurile de oxigen și de vierme pe care le are în interiorul corpului sunt întotdeauna mai scăzute decât sunt în afara. Aceasta menține nivelurile de oxigen ale viermelui într-un interval sănătos.
Râul trebuie să rămână umed pentru ca organismul să poată absorbi oxigenul și să elibereze dioxidul de carbon. Dacă mucusul pe un corp de vierme se usucă, ceea ce se poate întâmpla dacă viermele este expus prea mult timp la lumina soarelui, acesta nu va putea respira.
