Pentru Aristotel, fericirea este un scop care se realizează prin exercitarea unei virtuți bune pe parcursul vieții. Practica obiceiurilor comportamentale pozitive este modul în care cineva înțelege scopul general al vieții umane.
Realizarea capabilităților proprii prin analizarea intelectuală a conținutului fericirii este primul pas spre obținerea fericirii, spune Aristotel. Următorul este menținerea unui echilibru între virtuțile bune și obiceiurile sau circumstanțele proaste.
Fericirea nu este o bogăție materială și nici o plăcere, fie ea spirituală sau altfel. Cu toate acestea, Aristotel recunoaște că sănătatea, stabilitatea, succesul și chiar aspectul fizic al omului sunt factori importanți în bunăstarea generală. Chiar și așa, Aristotel susține că obiceiurile comportamentale și nu numai norocul determină dacă cineva este sau nu cu adevărat fericit.
