Elefanții comunică în principal prin apeluri vocale, deși folosesc și alte metode importante. Acestea includ comportamente tactile, cum ar fi atingerea, precum și înghețarea sincronizată. Elefanții comunică, de asemenea, prin secreția de substanțe chimice specifice pe care ceilalți membri ai efectivului le pot ridica prin mirosul avansat al elefantului.
Elefanții folosesc apeluri vocale într-o gamă largă de scenarii, inclusiv îngrijirea tinerilor, rezolvarea disputelor și strângerea turmelor pentru marș. Elefanții pot recunoaște apelurile individuale ale a sute de alți elefanți de la o distanță de jumătate de kilometru, iar multe dintre sunetele create de elefanți există într-o gamă indisponibilă urechilor umane, potrivit PBS.
În gama senzuală de expresie, atingerea este vitală pentru sănătatea comunităților de elefanți, trunchiul fiind principalul instrument. Folosirea trunchiului poate transmite afectiune, creste conexiunea in timpul imperecherii si poate consolida legaturile sociale. Elefanții arată atenția morților prin folosirea trunchiurilor pentru a atinge oasele și rămășițele altor elefanți.
Congelarea sincronizată este un fenomen prin care elefanții se opresc și își ating simțurile în mod colectiv, permițându-le astfel să sondeze mediul pentru zgomote și mirosuri nefamiliare sau amenințătoare. Elefanții folosesc de asemenea o mare varietate de poziții pentru a transmite informații. În timp ce cauza aplatizării urechii poate fi ceva la fel de pragmatic ca și fanarea în vreme caldă, poate indica și fericirea sau bucuria unui elefant. În plus, urechile largi și capul înalt pot prezenta o stare socială ridicată, în timp ce un elefant subordonat social își dă capul în jos și urechile sunt fixate. În cele din urmă, o coadă ridicată și bărbie pot comunica fricii sau alarmei grupului, cum ar fi în prezența unui prădător.
