În conformitate cu abilitățile clinice practice, citirea benzii de telemetrie sau a unei electrocardiograme începe cu înțelegerea evenimentelor pe care le reprezintă o urmărire normală a electrocardiogramei. Odată ce o persoană înțelege bine acest concept, este posibila trecere la interpretarea ritmului cardiac si a ritmului cardiac si detectarea anomaliilor. Cu toate acestea, este nevoie de timp și de o bună practică pentru a perfecționa tehnica.
Competențele clinice practice explică faptul că o trasare normală a EKG reprezintă formele de undă create de activitatea electrică a mușchiului inimii pe măsură ce acesta bate o singură dată. Începe cu valul "P", care este în mod normal deflectat în sus și reprezintă depolarizarea atrială, evenimentul electric care inițiază bătăile. Valul "P" este urmat de complexul QRS, care reprezintă depolarizarea și contracția ventriculului stâng sau acțiunea efectivă de pompare a inimii. Începe cu valul "Q", care se învârte în jos și este urmat de o deformare în sus mare, de "R". Valul "R" este apoi urmat de o deformare descendentă mai mare, valul "S" și un val "T" mic, ascendent, care reprezintă repolarizarea sau revenirea inimii la o stare de repaus.
În unele trasări, poate fi vizibil un ultim val, cunoscut ca valul "U". Aceasta reprezintă recuperarea fibrelor specializate din interiorul mușchiului inimii, cunoscut sub numele de fibrele Purkinje, care sunt responsabile pentru sincronizarea bătăilor inimii. Intervalele dintre diferitele forme de undă, forma și mărimea acestora sunt indicatori importanți pentru funcționarea mușchiului cardiac și pentru sănătatea generală a unei persoane, în conformitate cu competențele clinice practice.
