Theodore Roosevelt a sporit considerabil puterea președinției, luând în principal poziția că președintele ar putea exercita orice drept care nu i-ar fi refuzat în mod specific prin Constituție. Anterior, Congresul a fost cea mai puternică ramură a guvernul, dar președinția lui Roosevelt a ajutat la stabilirea unei ramuri executive și autoritare.
Înaintea lui Roosevelt, interesele de afaceri aveau o putere exagerată în guvern, iar cei mai mari angajatori ai țării erau, în general, permiși să facă tot ce-i plăcea. Roosevelt a început să reglementeze afacerile, mergând chiar până acolo încât să distrugă încrederea care a câștigat prea mult cota de piață și a devenit monopoluri eficiente. Roosevelt a recunoscut în continuare valoarea întreprinderilor mari unei economii sănătoase, însă a insistat că publicul trebuie să fie protejat.
De asemenea, Roosevelt a văzut un rol sporit al președintelui în politica externă. Motto-ul său repetat "Vorbiți încet și purtați un băț mare", a descris tehnica sa de a se angaja puternic în afacerile externe în sfera americană de influență, dar fără a fi frică să impună voința Americii atunci când este necesar.
De asemenea, el a văzut rolul președintelui ca nu numai pentru a apăra cetățenii, ci și pentru a apăra însăși resursele țării. În acest scop, a stabilit programe naționale de conservare pentru a proteja resursele naturale, plasând peste 230 de milioane de acri de teren american sub protecție federală.
