Tipul de stres pus pe o defecțiune normală este stresul tensionat. În cazul defecțiunilor normale, solicitarea tensionată slăbește treptat crusta Pământului până când piatra crăpește, cu un bloc de crustă care se deplasează în jos față de defectul său adiacent bloc.
O defecțiune de-a lungul crustei Pământului este identificată de tipul corespunzător de stres care ia determinat formarea. În geologie, stresul este definit ca fiind forța exercitată asupra unei unități de suprafață. În general, formele de forfecare formează defecte de transformare, forța de compresie creează defecțiuni inverse, iar tensiunea tensională produce defecte normale.
Stresul tensional apare de obicei de-a lungul granițelor divergente ale plăcilor, unde plăcile masive de crustă ale Pământului se mișcă în direcții opuse. Pe măsură ce plăcile se îndepărtează unul de celălalt, stresul tensional se acumulează pe suprafața Pământului. Direcția principală de efort exercitată de efortul tensionat este de-a lungul direcției verticale, în timp ce tensiunea minimă de compresiune sau tensiunea intermediară sunt de-a lungul direcției orizontale. Atunci când crusta în cele din urmă se fracturează, greșeala normală formează un unghi mai mic de 45 de grade cu direcția principală de tensiune. Un bloc de eroare începe să alunece de-a lungul defecțiunii, în timp ce celălalt bloc rămâne în poziția inițială. Tensiunile tensionale au un efect de prelungire locală pe terenul Pământului.
