Aerul se mișcă în plămâni atunci când diafragma și mușchii intercostali se contractă pentru a mări cavitatea toracică. Această expandare determină scăderea presiunii aerului din cavitatea toracică, permițând presiunii mai mari a aerului din afara corpului să fie atras prin nas și gură, umplând plămânii.
Respirația începe cu inhalarea în care aerul este aspirat în plămâni. Odată ce aerul a fost tras prin tuburile bronhiale ale plămânilor, acesta intră în alveole. Alveolele sunt mici saci de aer cu pereți subțiri pe care oxigenul este capabil să treacă pentru a intra în fluxul sanguin, unde o proteină roșie din sânge cunoscută sub numele de hemoglobină este capabilă să o transporte în restul corpului. În același timp, când oxigenul intră în sânge, un gaz rezidual numit dioxid de carbon trece prin capilarele alveolelor.
Expirația apare atunci când diafragma și mușchii intercostali sunt relaxați, micșorând mărimea cavității toracice și expulzând aerul care este bogat în dioxid de carbon din organism. În timp ce inhalarea necesită contracție musculară, expirarea nu necesită eforturi, cu excepția cazurilor în care boala pulmonară a provocat leziuni fizice plămânilor. Contracția musculaturii abdominale poate ajuta la expirație în timpul perioadelor de efort fizic.
