Poemul lui Emily Dickinson "Există un alt cer" este o reflecție asupra modului în care un paradis spiritual înlocuiește natura de estompare a Pământului. Cu toate acestea, Dickinson lasă ceva puțin ambiguu în ceea ce reprezintă exact această utopie interioară; ea nu o numește niciodată drept "cer". Cu toate acestea, ea arată că speranța în ceva mai mare este suficient de puternică pentru a face nedreptatea rătăcirii lumii fizice.
Este evidentă în a treia și a patra linie că paradisul pe care vorbitorul îl descrie nu este unul care există în lumea fizică. Paradoxul, "Și există un alt soare, deși este întuneric acolo", nu poate exista în mod evident ca fenomen fizic. Alte fraze folosite pentru a descrie acest loc includ "mereu verde" și "nesfârșit", care echivă descrieri biblice ale Edenului și ale cerului. Totuși, acesta este un loc pe care vorbitorul îl cunoaște intim; ea o numește "grădina mea" și poate auzi chiar și albinele ei. Din acest motiv, se pare că ceea ce este cel mai important pentru vorbitor în acest moment de reverie nu este paradisul etern al cerului, ci faptul că are încredere în el aici pe Pământ. Ea nu trebuie să permită dezamăgirile lumii fizice insuficiente să o afecteze. Dimpotrivă, ea poate să creadă în promisiunea unei vieți de apoi, unde se rectifică întreaga ruptură a vieții ei actuale, unde "există un alt cer, /Ever senin și corect".
