Sudarea cu TIG este procesul de utilizare a unui electrod tungsten împreună cu un gaz, cum ar fi argonul, în timpul sudării. Electrodul tungsten încălzește metalul sudat în timp ce gazul îl protejează împotriva contaminării aer.
Sudura TIG este capabilă să sufere un număr mare de metale și aliaje, inclusiv oțel, aluminiu, magneziu și alamă. Atunci când un metal curat este sudat, sudarea TIG nu produce scântei, fum sau fum. Sudarea cu TIG este posibilă dintr-o varietate de poziții de sudură, inclusiv suduri plate, orizontale, verticale și aeriene. Tipurile de electrozi de tungsten utilizați în sudarea TIG includ CeO2 ceriat, ThO2 thoriat, La2O3 lantanat și ZrO2 zirconiat.
Inițial, două bucăți de metal sunt lipite împreună și împământate pentru a finaliza un eventual circuit electric. Deschiderea unei supape pe o sticlă de gaz pornește un curent de gaz, de obicei argon sau heliu, la vârful unui electrod. Când electrodul este plasat în apropierea articulației, se formează o scânteie care topeste ambele bucăți de metal. O tijă de sudură este apoi topită în cusătură, creând o îmbinare solidă. Datorită coordonării implicate, sudarea TIG este mai dificil de învățat decât alte tipuri de sudură.
Sudarea TIG diferă de alte tipuri de sudură prin utilizarea unui vârf de electrod de tungsten, care este destinat aplicațiilor diferite. Claritatea vârfului determină concentrația scântei și temperatura arcului. Suprafețele rotunde sau netede asigură o temperatură mai joasă a arcului, care este preferată pentru sudarea metalelor neferoase, cum ar fi aluminiul. Versatilitatea aplicării conferă sudării TIG un avantaj față de alte tipuri de sudură.
