Una dintre temele centrale din "Sonetul 116" al lui Shakespeare este ideea iubirii ca o forță constantă care nu se poate răsturna. Poezia subliniază, de asemenea, că iubirea este neprețuită și provoacă ideea că dragostea poate să scadă în timp.
"Sonetul 116" al lui Shakespeare este unul din 154 de poezii pe care poetul le-a scris în stilul sonetului Shakespearean. Fiecare poem este alcătuită din 14 linii urmând un model de rimare "a-b-a-b, c-d-c-d, e-f-e-f, g-g". Majoritatea sonetelor lui Shakespeare explorează temele dragostei. "Sonetul 116" se axează pe semnificația iubirii adevărate.
Una dintre temele mai importante din "Sonet 116" este conceptul că "Dragostea nu alterează". Este o forță veșnică care nu poate să poată scăpa atunci când se confruntă cu provocări sau se pierde în timp. Shakespeare folosește multe metafore care conțin imagini naturale pentru a-și face punctul de vedere; de exemplu, el susține că dragostea este "o mărturie permanentă /care arată pe furtuni și nu este niciodată zdruncinată". El repetă cuvinte similare pentru a sublinia că dragostea nu este dragoste cu adevărat atunci când nu durează: "dragostea nu este dragostea /care schimbă atunci când se constată modificarea acesteia, /sau se îndoaie cu removerul să se elimine."
Shakespeare prezintă de asemenea dragostea ca un lucru neprețuit: "Este steaua fiecărui scoarță de rătăcire, /a cărei valoare este necunoscută, deși înălțimea lui să fie luată". Se poate ști că iubirea este o forță importantă, dar nu-și poate concepe adevărata valoare.
Shakespeare subliniază tema iubirii ca o constantă prin provocarea conceptului că dragostea se poate descompune în timp. El scrie că "Dragostea nu este nebunul timpului", și că "nu se schimbă cu orele și săptămânile sale scurte", ci o poartă până la marginea dreptei. "
