Fragmentarea habitatelor, biodiversitatea redusă și permafrostul topit sunt câteva rezultate ale interacțiunii umane cu tundra. În ciuda gheții și a vegetației rar întâmplătoare pe tot parcursul anului, este un biom sensibil ușor afectat de încălzirea globală, industrializarea și poluarea.
Depleția de ozon reprezintă o amenințare mai mare la adresa polilor decât este în altă parte, deoarece ozonul colectează mai multă abundență în jurul acestor zone. Ca rezultat, lumina ultravioletă se confruntă cu o rezistență mai redusă și este mai dăunătoare pentru organismele vii din tundră. De asemenea, topirea permafrostului tundrei poate duce la creșterea emisiilor de carbon, deoarece aproximativ 1/3 din carbonul mondial se află acolo. Dacă se perpetuează suficientă permafrost, cantități semnificative de gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon și metanul, vor scăpa. Aceasta, la rândul său, poate accelera efectele încălzirii globale.
Caracteristicile definitorii ale tundrei sunt vegetația permafrostă și vegetația minore, care constă în principal din licheni, alge, mușchi, arbuști și, uneori, arbori. Există trei tipuri de tundră: tundra arctică, tundra antarctică și tundra alpină. Tundra terestră se află în părți ale Antarcticii și în largul coastelor insulelor învecinate. Diferența majoră între tundra antarctică și tundra arctică este prezența mamiferelor mari în cea din urmă. Tundra alpină, în contrast, este situată la altitudini în general prea mari pentru creșterea copacilor și, de obicei, nu are permafrost. Tundra alpină nu este, de asemenea, limitată la regiunile polare ale Pământului.
