Tema "Dover Beach" a lui Matthew Arnold este eșecul religiei în lumea modernă. Caracterizează Pământul ca un loc care pare bucuros și luminos, dar este de fapt plin de durere. Deoarece religia nu mai poate calma acea durere, vorbitorul poemului caută consolare în dragoste romantică.
Vorbitorul poemului începe frumos, cerându-i iubitului să vină la fereastră pentru a vedea gloria mării noaptea și pentru a simți aerul dulce de noapte. Cu toate acestea, această imagine provoacă o serie de gânduri pesimiste. Sunetul oceanului, un "zgomot de râu /de pietricele", sună "o notă veșnică de tristețe". Conectând acest gând cu cel al scriitorului grec Aeschylus, vorbitorul compară această mare întunecată a nopții cu religia, "Măria credinței" metaforică care, odată, a înconjurat întreaga planetă în îmbrățișarea ei strălucitoare. Totuși, noaptea, marea pare să se retragă, lăsând lumea fără confort de metafizică. Ultima stanză, ca prima, este o cerere adresată iubitului său. Cu toate acestea, acum se roagă pentru dragostea ei, "pentru lumea care pare /se află înaintea noastră ca o țară a viselor ... /Nu are nici o bucurie, nici certitudine, nici pace, nici ajutor pentru durere". Vorbitorul se închide cu o imagine înfricoșătoare, comparând viața cu o luptă în care "armatele ignorante se ciocnesc noaptea", fără să știe cine este prieten și cine este dușman. Deschiderea religiei din lume lasă un loc întunecos în care numai relațiile personale oferă sens sau scutire de durere.
