Solubilitatea calciului elementar în apă este inaccesibilă deoarece calciul reacționează cu apă lichidă pentru a produce hidroxid de calciu într-o reacție de hidroliză. Reacția produce hidrogenul de hidrogen și hidroxidul de calciu ca produse secundare.
O substanță este considerată solubilă dacă disociază într-o altă substanță pentru a forma o soluție omogenă. Substanța care este dizolvată este substanța dizolvată. Substanța în care solva dizolvă se numește solvent. Împreună, cele două se numesc o soluție.
Un aspect important al procesului de dizolvare este că compoziția chimică a solventului și a substanței dizolvate nu este, de obicei, modificată atunci când prima se dizolvă în acesta din urmă. Un solid ionic dizolvat poate disocia în ionii săi când este dizolvat în apă, dar acești ioni nu trebuie să reacționeze cu apa care formează compuși noi pentru ca procesul să fie numit dizolvare. Deși calciul pur nu se poate dizolva în apă, compușii de calciu pot și deseori se dizolvă.
Solubilitatea este definită pentru faze specifice de solid și solut. Aragonitul și calcitul sunt ambele alotropuri de carbonat de calciu având aceeași compoziție chimică, dar solubilitatea lor în apă diferă datorită diferenței în modul în care sunt aranjate atomii lor. Dizolvarea nu trebuie confundată cu solvoliză, în care un metal reacționează cu produse solubile producătoare de acid.
