Când undele sonore ating o suprafață, ele se reflectă asupra acelei suprafețe și pot reveni la sursa sunetului ca ecou. Pentru un ascultător, acesta poate fi identic cu sunetul original, întârziată și posibil distorsionată de calea sa prin aer. Dacă ecoul ajunge destul de repede, poate părea că face parte din sunetul original, formând o reverberație în loc de ecou.
Când ceva face un sunet în aer, undele de sunet călătoresc în toate direcțiile de la sursă. Aceste valuri se propagă prin aer, comprimând moleculele de aer în valuri. De fiecare dată când aceste valuri ating o suprafață, se reflectă de la ea, iar într-o zonă largă, goală, valurile se pot sări în jur, generând ecouri multiple.
În cazul aerului la temperatura camerei, sunetul se deplasează la aproximativ 343 de metri pe secundă. Aceasta înseamnă că, dacă cel mai apropiat perete este la mai mult de 17 de metri distanță, sunetul poate dura mai mult de o zecime de secundă pentru a reveni și creează un ecou distinct în loc de un efect simplu de reverberație. Ecouri din pereți mai aproape de 17 metri ajung înainte ca sunetul să dispară, creând o calitate persistentă distinctă în sunetul în sine.
Echo-urile reprezintă baza atât a sistemelor sonar cât și a sistemelor radar. Sonar folosește impulsuri sonore pentru a măsura distanțele față de obiecte sub apă, în timp ce radarul folosește unde radio pentru a îndeplini o sarcină similară în aer.
