Potrivit Universității din Colorado, speciile de diatom sunt foarte specifice în ceea ce privește chimia apei în care trăiesc și au o gamă distinctă de pH și salinitate în care cresc. De asemenea, acestea au toleranțe specifice pentru alte variabile de mediu, ceea ce le face adecvate pentru a fi utilizate în evaluarea și monitorizarea mediului. În plus, diatomele fosile pot fi folosite pentru a determina condițiile din trecut.
Fiecare specie de diatom are cerințe distincte pentru pH-ul, salinitatea, concentrația de nutrienți, sedimentul suspendat, regimul de curgere și înălțimea în care va crește. Prin urmare, diferite specii se găsesc în condiții diferite. În plus, pereții celulelor de silice ale unei diatome nu se descompun, astfel încât diatomele din sedimentele marine și lacuri pot fi folosite pentru interpretarea condițiilor din trecut prin compararea preferințelor speciilor moderne cu fosilele diatomeelor anterioare. Diatomele sunt, de asemenea, importante surse globale de fixare a carbonului și servesc ca un "biocombustibil" pentru rețelele acvatice de hrană. Se estimează că 40% din oxigenul pământului este produs de diatome.
Potrivit Universității din California de la Berkeley, diatomele au un istoric bogat de fosile care se întorc în perioada cretacică. Unele roci se formează aproape în întregime din diatome fosile și se numesc diatomit sau pământ de diatomee. Aceste depozite sunt exploatate comercial sub formă de abrazivi și ajutoare de filtrare.
