Mandatul Cerului a apărut în timpul dinastiei Zhou din China, care a durat între 1036 și 236 î.Hr., și a fost semnificativ pentru că a fost baza pentru a determina dacă împăratul a fost demn de a conduce țara. Acest mandat a dat împăratului dreptul de a conduce, ceea ce înseamnă că el nu mai era împărat dacă și-a pierdut mandatul.
Mandatul Raiului a constat din patru principii diferite. Conform primului principiu, cerul ia acordat împăratului dreptul de a conduce. Cel de-al doilea principiu a afirmat că, deoarece era doar un singur rai, nu putea fi decât un împărat în orice moment. Al treilea principiu a fost că virtutea împăratului a determinat dacă merită să se pronunțe, iar principiul final a afirmat că nici o singură dinastie nu avea dreptul să se pronunțe pentru totdeauna.
Această ultimă regulă a fost importantă, deoarece a ajutat la deschiderea drumului pentru multe dinastii diferite care au intrat în putere în timp și a asigurat că titlul de împărat nu putea fi pur și simplu transferat de la o generație la alta decât dacă toți conducătorii erau demn.Dacă țara a prosperat, împăratul sa gândit să-și păstreze mandatul. Cu toate acestea, dacă trupele străine au invadat, recoltele au fost rele sau au existat revolte, atunci sa crezut că împăratul a pierdut Mandatul Raiului.
