Ursii nu suferă o hibernare adevărată, dar aceștia intră într-o stare de activitate redusă și vigilență în timpul lunilor de iarnă pentru a economisi energie și a supraviețui în cea mai rece parte a anului, potrivit Bear Trust International. În această perioadă de timp, urșii petrec majoritatea zilelor lor adormit în grotele sau peșteri, ritmul lor metabolic și cardiac mai scăzut decât în mod normal, dar nu suficient de scăzut pentru a se potrivi animalelor care suferă o hibernare adevărată.
Un urs într-o stare de hibernare poate dura mai mult de 100 de zile fără defecarea, urinarea sau consumarea alimentelor sau a apei. Animalele care trec prin hibernare adevărată trebuie să se trezească în mod regulat pentru a elimina deșeurile și pentru a se hrăni cu alimentele stocate înainte de a reveni la culcare.
Starea de odihnă a ursului este numită somn de iarnă. Acesta este diferențiat de hibernare adevărată de mulți factori, dintre care unul este că un animal hibernator este foarte dificil să se trezească din starea de somn. Ursii, dimpotrivă, dorm ușor și pot fi înălțați fără mari dificultăți.
Ursii depind de grăsimi, mușchi și organe proprii pentru a le oferi hrană corpului în timpul perioadelor lungi de somn de iarnă, notează Bear Trust International. Celulele ursului se desprind de-a lungul timpului pentru a menține ursul hidratat și hrănit chiar și pe perioade lungi de timp, iar ursii își pot acumula rezervele după încheierea somnului de iarnă.
