Edgar Allen Poe a scris "The Tell-Tale Heart" pentru a-și demonstra teoria compoziției. Această teorie afirmă că povestile scurte ar trebui să fie relatabile, controlate și comprimate. Potrivit lui Poe, povestile scurte ar trebui citite într-o singură ședință. Din acest motiv, "The Tell-Tale Heart" are doar 10 paragrafe lungi.
Poe împachetează cele 10 paragrafe cu multe informații, însă natura acestor informații ajută la crearea unui efect intrigant asupra cititorului. Deoarece povestea nu dă nume sau alte specificații, naratorul și cititorul dezvoltă un fel de intimitate convenabilă în faptul că naratorul lui Poe este capabil să relateze informații pe care nu le-ar împărtăși cu un prieten.
Dorința lui Poe de a șoca cititorii cu informațiile pe care le are naratorul este un alt motiv pentru care narațiunea este atât de scurtă, încât a simțit că narațiunile mai lungi au diminuat impactul șocant pe care autorul la avut asupra audienței. O mare parte a acestui impact provine din subiectele principale ale crimelor și confesiunilor. Poe prezintă aceste subiecte profunde cititorului sub forma unei ficțiuni spuse de un narator fără nume, pentru a ajuta cititorul să-și examineze propriile sentimente cu privire la ambele subiecte. Poe îl forțează pe cititor să pună la îndoială fiabilitatea naratorului deoarece omul încearcă să convingă cititorii că nu este nebun, în ciuda acțiunilor sale criminale și a faptului că continuă să audă baterea inimii.
