Congresul a adoptat Legea privind puterile de război în 1973 pentru a limita puterea președintelui SUA de a trimite trupe în luptă fără autorizație din partea Congresului. Actul stipulează că președintele trebuie să informeze Congresul despre angajamentul trupelor în străinătate 48 de ore, retrage trupele în 60 de zile și termină retragerea într-o perioadă de prelungire de 30 de zile, dacă Congresul nu aprobă desfășurarea.
Conform articolului 1 secțiunea 8 din Constituția SUA, numai Congresul are puterea de a declara război. Legea privind puterile de război a fost introdusă în timpul conflictului aflat în desfășurare în Vietnam, pe care președinții Kennedy, Johnson și Nixon au escaladat treptat, bazându-se pe Rezoluția Golfului Tonkin, fără a mai consulta consiliul. Mai exact, președintele Nixon bombardase secret Cambodgia fără să informeze Congresul. Actul a fost adoptat atât de Camera Reprezentanților, cât și de Senat, însă președintele Nixon a respins-o. Un vot ulterior al Congresului a obținut majoritatea de două treimi necesară pentru a suprascrie veta.
De la începuturile sale, actul War Powers a fost controversat și niciun președinte din S.U.A. nu a invocat-o în mod special înainte de trimiterea trupelor în luptă. Congresul a citat actul de limitare a angajamentului militar în Somalia în 1994, în fosta Iugoslavie în 1999 și în Libia în 2011. Președinții au cerut și au primit autorizația Congresului pentru operațiuni de luptă în condițiile actului din Liban din 1982 până în 1983 și în Irak în 1991, deși nu au menționat actul însuși.
