Coioții își folosesc viteza, agilitatea, viziunea dură, auzul și simțul mirosului pentru a se proteja. Adesea vânează în perechi și pachete mici și se distanțează de prădători, cum ar fi cumpărătorii și lupii. Ei îi protejează pe tineri păstrându-i în cavități până când sunt suficient de bătrâni pentru a supraviețui.
Coioții alerg la viteze de până la 40 mph, ceea ce îi ajută nu numai la vânătoare, ci și la fuga de pericol. Dieta lor variată, care include cerbi, oi, iepuri, șoareci, șerpi, șopârle, pești, insecte, fructe de padure și fructe, le protejează de lipsa de hrană. Ei folosesc simțurile lor ascuțite pentru a localiza prada și a anticipa pericolul. Deși uneori vânează doar o pradă mai mică, propensitatea lor de a vâna în grupuri îi protejează de animale mai mari. Cojotii, uneori, urmează cuțite sau lupi pentru a împărtăși uciderea lor, dar tind să evite confruntările directe.
Părinții de la Coyote își sapă propriile pietre sau folosesc găuri de bere abandonate, copaci goi sau bușteni, spații cu crawlere în clădiri abandonate, perii groase sau lacune sub pervazuri. Dacă siguranța unei persoane este compromisă, părinții mută puii într-o locație nouă. Puii supraviețuiesc mai întâi la lapte și apoi la alimente regurgite furnizate de părinți. Deși coioții nu își apără, de regulă, teritoriile, când puii sunt tineri, atît bărbații, cît și femelele își apără grotele.
