Amfibii în stadiul adult au o inimă cu trei camere care separă sângele oxigenat și deoxigenat într-o anumită măsură, înainte de a-l pompui în restul corpului, potrivit Universității de Stat Sam Houston. Wikipedia explică faptul că amfibienii din stadiul de minori, cum ar fi mormolocii, au un sistem circulator similar cu cel al peștilor, cu o inimă cu două camere, care circulă prin sânge prin intermediul ghilimelor care urmează să fie oxigenate.
Atunci când un amfibian se maturizează de la un minor la un adult, își pierde branhiile și le înlocuiește cu plămânii. Universitatea de Stat din Sam Houston explică faptul că o inimă amfibiană adultă are două atriuri: una primește sânge din organism, în timp ce cealaltă poartă sânge oxigenat din plămâni. Ambele atriuri sunt goale în același ventricul nedivizat, astfel încât separarea sângelui nu este un proces perfect. Cu toate acestea, sincronizarea sângelui care intră în ventricul, împiedică amestecul complet. După părăsirea ventriculului, sângele trece prin arterioza conusului și prin arterioza truncului, care este bifurcată și direcționează sânge către restul corpului.
Potrivit lui Smithsonian, unii amfibieni pot intra într-o stare de animație suspendată în timpul lunilor de iarnă printr-un proces care implică încetinirea sau oprirea bătăilor inimii. Un exemplu în acest sens sunt broaștele din lemn, care supraviețuiesc temperaturilor de congelare prin trimiterea de molecule de zahăr prin sistemele lor circulatorii. Aceste molecule de zahăr acționează ca un tip de antigel, iar când temperaturile cresc, sistemul circulator al broaștei lemnoase semi-congelate devine complet funcțional din nou într-o zi.
