O erupție explozivă produce un flux piroclastic prin amestecarea particulelor de rocă cu temperatură ridicată cu aer și vapori de apă, reducând frecarea între particulele suspendate la un nivel neglijabil. Aceasta permite fluxurilor de piroclasare să circule incredibil rapid, până la aproape 500 de mile pe oră și pe distanțe lungi, peste pământ sau chiar pe apă. Acesta este un fenomen incredibil de periculos, care depune arderea cenușii fierbinți de-a lungul căii sale.
Cantitățile uriașe de fum și cenușă adesea observate de la vulcani activi, în general, călătoresc pe verticală, care se desfășoară în sus de vulcani puternici de căldură generați de vulcani. Există două tipuri majore de fluxuri piroclastice. Primul vine de fapt din prăbușirea uneia dintre coloanele tipice de fum și cenușă de la un vulcan. Acesta este cel mai rapid și mai energic tip, cauzat atunci când greutatea materialului din coloană este prea mare pentru a suporta presiunea aerului.
Celălalt tip de debit piroclastic este cauzat de colapsul unei cupole de lavă, umflarea pământului cauzată de presiunea magmei de dedesubt. Acest flux piroclastic are de fapt două componente majore, norul de cenușă vizibil, împreună cu o avalanșă de blocuri fierbinți din cupola dezintegrată. Cele două tipuri de fluxuri lasă diferite tipuri de depozite de cenușă, pe care geologii le pot identifica mult după o erupție.
