Sunetul se deplasează în valuri de la un emițător la un receptor printr-un mediu. Valul este produs de vibrația particulelor în medii, cum ar fi gazele, lichidele și substanțele solide. Deoarece sunetul necesită un mediu de particule interconectate și interactive, acesta nu poate călători într-un vid, cum ar fi spațiul.
Sursa sunetului declanșează un lanț de evenimente prin vibrarea particulei mediului care este cel mai aproape de el. Această primă particulă care începe să vibreze din cauza energiei pe care a primit-o de la sursă își transferă energia către cea mai apropiată particulă, cauzând astfel o vibrație a celei de-a doua particule. A doua particulă își transferă apoi energia către cel mai apropiat vecin. Acest proces de transfer de energie permite ca sunetul să călătorească de la sursă la observator.
Mediul prin care călătorește sunetul determină viteza sa. Călătorește mai repede în medii solide decât în lichid și mai rapid în medii lichide decât în gaze. Cu toate acestea, atunci când sunetul trece prin gaz, viteza acestuia este de asemenea dependentă de temperatură. Deoarece aerul la nivelul mării este mai dens decât la o altitudine mare, sunetul călătorește mai repede la nivelul mării.
Undele sonore se mișcă în modele cunoscute sub numele de comprimări. În mod normal, sunetul călătorește pe o linie dreaptă, dar, de asemenea, bounces de pe obiectele pe care le întâlnește, iar această reflecție se numește ecou. Pe măsură ce valurile sonore călătoresc, pierd energie. Din acest motiv, sunetele generate la distanță sunt dificil de auzit. În măsurarea undelor sonore, amplitudinea are legătură cu înălțimea valurilor, iar frecvența măsoară numărul de unde sonore produse într-o secundă. Amplitudinea și frecvența sunetului îi conferă diversitate. Sunetele cu amplitudine ridicată sunt mai mari decât amplitudinea scăzută. Cântăreții și vioara de soprană sunt de înaltă frecvență, în timp ce sunetele de bas sunt de joasă frecvență.
