Teoria socială a învățării sociale a lui Albert Bandura susține că comportamentul este învățat din mediul înconjurător prin procesul de observare. Teoria sugerează că oamenii învață unul de altul prin imitație, observare și modelare.
În 1977, Bandura a susținut că învățarea nu este pur comportamentală, ci este mai degrabă un proces cognitiv care are loc într-un context social. Întărirea vicarială, o teorie a teoriei, se învârte în jurul conceptului că învățarea poate să apară observând un comportament și consecințele acestuia.
Modelarea, un alt aspect fundamental al învățării sociale, necesită patru elemente: atenția, retenția, reproducerea și motivația. În etapa de atenție, observatorii trebuie să asiste la comportamentul modelat. Această atenție poate fi afectată de percepție. Retenția își amintește ce a fost acordat atenției în prima etapă. În reproducere, observatorul trebuie să organizeze răspunsuri în conformitate cu comportamentul modelat. Motivarea se referă la motivul pentru care comportamentul a fost reprodus și include un sistem de recompense.
Studiile recente din neuroștiință au găsit un sprijin fiziologic pentru învățarea socială în prezența "neuronilor oglindă" care se activează în timpul procesului de învățare. Teoria susține ideea că copiii pot învăța dintr-o multitudine de modele, adulți și alți copii, să dobândească noi abilități sau comportamente chiar și în absența unei armări directe.
