Instrumentul literar de personificare ajută cititorii să se raporteze la subiecții non-umani prin atribuirea calităților umane și trăsăturilor ideilor, obiectelor, animalelor și altor elemente. Personificarea funcționează făcând obiectele non-umane mai relevante oamenii folosesc descrieri vii, sentimente și emoții. Autorii de toate tipurile de literatură folosesc personificarea, în special cei care scriu opere fictive.
Personificarea este un instrument literar care pictează o imagine vie a peisajelor, a obiectelor ceresti și a altor minuni naturale pentru cititori. Este o figură de vorbire, care este o modalitate pentru autorii de a adăuga culori și viață subiecților și personajelor prin accentuarea și clarificarea caracterelor și scenelor și adăugarea de dimensiuni și culori la personaje și scene. Personificarea ajută la aducerea de obiecte inanimate la viață și le face mai atrăgătoare pentru public. Pe lângă faptul că îi face pe cititori mai ușor să înțeleagă personajele și scenele, personificarea servește drept instrument pentru a crea conexiuni emoționale între cititori și personaje. Prin atribuirea unor caracteristici umane, cum ar fi abilitatea de a exprima emoții și de a avea sentimente, de a abstractiza obiecte sau animale, autorii permit cititorilor să înțeleagă punctele de vedere ale subiecților non-umani.
Personificarea există în numeroase opere notabile, printre care și cele ale lui Henry Wadsworth Longfellow și Emily Dickinson. Longfellow folosește personificarea în poemul său "Riderul lui Paul Revere", dând ferestrelor în poezie abilitățile umane de viziune și gândire. Acest lucru ajută la crearea unei dispoziții amenințătoare și misterioase. Dickinson folosește personificarea oferind scenelor și umbrele abilitatea de a asculta, ceea ce mărește efectul luminii solare înconjurătoare.
