În "Vânătoarea de vânători", autorul mexican Jose Vasconcelos descrie soarta sumbră a patru bărbați care vânează mistreți în jungla de la distanță din Peru. Acești patru bărbați, fiecare cu o altă naționalitate latină, s-au întâlnit pe o plantă de zahăr peruviană cu câțiva ani înainte de evenimentele din poveste.
Semnificația sau simbolismul întâlnirii lor pe o plantă de zahăr nu este clarificată. Cu toate acestea, cei patru bărbați au devenit prieteni și au continuat să organizeze întâlniri în care se bucurau de compania celuilalt și făceau planuri pentru diverse aventuri, multe dintre acestea implicând abilități de orientare și de străpungere.
Atrasi de o regiune specifică din jungla peruviană prin rapoartele de turmă enormă de mistreți, au pornit cu mari provizii, chiar și cu ajutorul ghizilor indieni.
Cei patru bărbați fac tabără și întâlnesc mistreții a doua zi, făcând sportul să-i împuște de la înălțimea hamacurilor atârnate de copacii din apropierea taberei. Treptat, spiritele lor se atenuează pe măsură ce cresc numărul de viermi și munițiile lor scad. În cele din urmă, vierii, folosindu-și inteligența considerabilă, încep să distrugă copacii din care sunt agățați hamacul bărbaților.
Sensul dezastrului, protagonistul crează o scăpare, învârtind de la un copac la altul ca un om primar. În timp ce el scapă, tovarășii lui nu fac asta. Când se întoarce să vadă tabăra, el găsește numai îmbrăcăminte îmbrăcată și încălțăminte.
Înfricoșată de experiență, protagonistul trage din încercare lecția pe care vierii o cumpăraseră într-un fel răzbunând pentru nelegiuirile omului față de ele. El refuză să nu mai vâneze niciodată sportul, reevaluând noțiunile de moralitate legate de vânătoare, zootehnie și stăpânirea omului, făgăduindu-se doar atunci când este necesar să extermine fiarele dăunătoare, dar făgăduindu-și să nu se bucure niciodată de un sport atât de distructiv ca vânătoarea. /p>
