Adapțiile pentru xerofite se bazează pe necesitatea de a prospera în regiunile uscate și aride cu precipitații reduse. Aceste adaptări includ modificări cum ar fi textura cerată pe piele, frunze asemănătoare acului și rădăcini care se răspândesc larg și aproape de suprafață.
Stratul exterior ceros al acestor plante împiedică scurgerea apei prin epidermă. Frunzele acului au o suprafață mai joasă, care conservă mai multă apă prin prevenirea pierderii prin evaporare. Rădăcinile care se răspândesc larg și aproape de suprafață permit unei plante să optimizeze absorbția precipitațiilor limitate. Unele xerofite, totuși, au rădăcini foarte adânci, permițându-le să intre în surse de apă subterană. Aceste adaptări permit xerofitelor să supraviețuiască în locuri unde alte plante nu pot.
