O legătura covalentă apare atunci când doi atomi se unesc pentru a împărți un electron de valență pentru a atinge niveluri stabile de energie. De exemplu, un compus covalent comun este apa. Un atom de oxigen are șase electroni de valență, deci are nevoie de doi electroni de valență suplimentară pentru a obține un nivel de energie extern stabil. Atomii de hidrogen conțin fiecare câte un electron de valență, deci fiecare are nevoie de un electron suplimentar de valență pentru a ajunge la o configurație stabilă. Prin urmare, un atom de oxigen poate forma o legătură covalentă cu doi atomi de hidrogen individual, creând apa compușilor covalenți.
Care sunt unele asemănări între obligațiunile ionice și obligațiunile covalente?
În chimie, legăturile ionice și legăturile covalente sunt ambele metode de utilizare a atomilor pentru a se combina în molecule mai mari prin schimbarea sau împărtășirea electronilor externi. Nivelul de energie al unui atom este determinat de numărul și configurația electronilor care orbitează nucleul atomic. Deoarece atomii se ciocnesc, cei cu configurații de electroni instabili formează fie legături ionice, fie legături covalente unele cu altele, pentru a ajunge la niveluri stabile de energie. Legăturile ionice apar atunci când atomii se unesc împreună, atrasi de ioni cu o încărcătură opusă. De exemplu, un exemplu comun al unei legături ionice este clorura de sodiu, cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de sare de masă. Aici, atomul de sodiu are un singur electron de valență deasupra unui nivel stabil, care este de opt electroni. Când întâlnește un atom de clor, care are șapte electroni de valență, atomul de clor îndepărtează electronul unic de valență al atomului de sodiu. Compusul ionic rezultat conține doi atomi cu octeți stabili de electroni. Acestea includ un ion de sodiu încărcat pozitiv și un ion de clor încărcat negativ.
